Vichy Slow Age

Când a apărut această cremă am fost foarte încântată de mesajul cu care venea. Nu promitea marea cu sarea, ci încetinirea apariției ridurilor, lucru destul de verosimil. Știam că doar o rutină completă poate face cu adevărat bine, dar nu m-am putut abține să nu o cumpăr. Are un ambalaj din sticlă, cu pompiță, care arată foarte bine. Ca o primă impresie, crema mirosea frumos și lăsa tenul catifelat, însă deși nu am aplicat în jurul ochilor, lăcrimam destul de tare. Am folosit-o câteva zile, în luna Martie a anului trecut, când nu era încă prea cald, însă sebumul se distra în voie pe tenul meu. Intre timp am învățat să nu pun pe ten un produs care conține alcool denat, oricât de tentant ar fi, iar parfumul în skincare îl evit cât de mult pot. Am decis să scriu acest articol deoarece tocmai am aruncat acest produs, plin, după un an de stat prin dulapuri.

Am făcut o analiză a ingredientelor, pe baza căreia vom vedea dacă promisiunile sunt verosimile.

-SPF (4 ingredinte)

-antioxidanți (3 ingrediente)

-hidratare (glicerină)

-emolienți (12 ingrediente)

-exfoliant (1-BHA)-în cantitate mică- spre finalul listei

-alcool denat (ingredient iritant-pe la jumătatea listei)

-parfum (ingredient iritant)

-agenți de îngroșare, siliconi, stabilizatori, conservanți, pigmenți.

BIFIDA FERMENT LYSATE -am lăsat la urmă acest ingredient pentru că vreau să detaliez puțin. Cam asta am găsit despre el: Un tip specific de drojdie. Cercetarea limitată a arătat că filtratul de fermentație de drojdie (compus diferit de lizatul fermentat de bifidă) compensează afectarea pielii oxidante în prezența luminii UV, dar această cercetare a arătat că mulți alți antioxidanți au un efect similar. Totuși, acest ingredient are probabil potențial de hidratare și, eventual, un anumit grad de proprietăți calmante. Deci acest compus funcționează ca un antioxidant, cu puține calități de hidratare.

Și nu în ultimul rând, vreau să revin asupra acelor 12 emolienți. Rolul acestora este de a forma o barieră permeabilă, care funcționează pentru a preveni pierderea de umiditate și a conferi o senzație minunat de mătăsoasă. Vă sună cunoscut?:) De aceea „Imediat, tenul se simte hidratat și protejat”. Da, doar se simte, și nu oricum, ci imediat:)
În concluzie, singurul lucru benefic pe care îl poate face această cremă, este să protejeze contra razelor UV, dar factorul 25 este insuficient. Iar având în vedere că are alcool și parfum, mai bine nu. Nu există ingrediente care să corecteze semnele de îmbătrânire, poate doar acel BHA, dar care este în cantitate foarte mică pentru a ajuta cu adevărat. Nu-și merită banii absolut deloc, iar mesajul cu care vine este mult exagerat.

Mesajul Vichy:

Slow Âge este prima gamă de îngrijire de la Vichy care corectează și încetinește apariția semnelor de îmbătrânire a tenului asociate cu expozomul, pentru un ten cu aspect sănătos și întinerit. Pentru prima dată, Vichy asociază Baicalina, extract antioxidant din rădăcină (utilizată pentru 2000 de ani in China) cu Bifidus, probiotic derivat cu efect de fortifiere și Apa Termală Mineralizantă Vichy. Cu SPF 25.
Imediat, tenul se simte hidratat și protejat. Zi după zi, acesta se recuperează mai repede. Bariera cutanată a pielii este fortifiată, iar tenul capătă un aspect sănătos și întinerit. 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.